- Pe scurt de la Recorder
- Posts
- Unde se scurg banii noștri
Unde se scurg banii noștri
Plus: ce mai încearcă unii să cenzureze
Bună dimineața! S-a vorbit mult despre bani săptămâna aceasta: cei din dosare de mită, cei pe care guvernul speră să-i economisească prin noile măsuri fiscale, cei pe care noi s-ar putea să-i plătim în plus ca urmare a acestor măsuri. Dar și despre cenzură și de ce a dispărut timp de câteva ore de pe YouTube o investigație Recorder.
1. Mită la sacoșă
Se împlinește o săptămână de când DNA a făcut celebru acest portbagaj ticsit cu teancuri de bancnote de 500 de lei, după ce înregistrările video cu flagrantul baronului PSD Dumitru Buzatu s-au scurs în presă. Și Agenția Națională de Integritate a intrat pe fir între timp și verifică averea președintelui Consiliului Județean Vaslui.
Presiuni. Prins cu peste un milion de lei luați de la un om de afaceri, Buzatu rămâne în arest preventiv. Stenograme arată cum făcea presiuni asupra funcționarilor: „Cred că treʼ să mă duc să-i bat într-o zi”.
Mita anilor ’90. Pare că ne-am întors la perioada în care se luau bani cu sacoșa, iar asta alimentează dezamăgirea față de politicieni. Totuși, dacă Buzatu prefera cash-ul în geantă, posibil din certitudinea că nu i se poate întâmpla nimic, astfel de cazuri sunt rare. Marii corupți au mijloace mai moderne și mai greu de urmărit de a plimba banii: paradisuri fiscale, contracte paravan, plăți în bitcoin.
Reacția primarilor PSD. Primarii și parlamentarii PSD din Vaslui resimt arestarea lui Buzatu drept un pumn în plex. La o întâlnire cu secretarul general al partidului, Paul Stănescu, unul dintre parlamentarii PSD a plâns.
2. Alte buzunare în care se scurg bani de la stat
Dar și noi întrebări, cum ar fi ce se întâmplă în timp cu anchetele care pornesc cu răsunet.
Încă un milion suspect. O diferență nejustificată de peste un milion de lei între venituri și averea reală a constatat Agenția Națională de Integritate la fostul șef al Poliției Române, Cătălin Ioniță. Tânăr pensionar MAI, Ioniță a fost cercetat de DNA, dar procurorii au clasat dosarul.
Anchetele din spitale. Săptămâna trecută, directorul adjunct de la Administrația Spitalelor Municipiului București a fost arestat pentru luare de mită. În timp ce șefa lui, cea care l-a denunțat la DNA, îi îndeamnă pe cetățeni să sesizeze autoritățile când află de ilegalități, o analiză a dosarelor deschise de DNA în sănătate după Colectiv constată că multe nu au ajuns la un verdict.
Dumnezeul achizițiilor se întoarce. Acum patru ani vă arătam cum un apropiat al lui Paul Stănescu, preotul Mădălin Iscru, câștiga milioane de euro din contracte cu statul. Procurorii îl anchetează pentru posibile ilegalități, însă, în timp ce ancheta bate pasul pe loc, preotul continuă să facă afaceri cu statul prin interpuși. E subiectul celei mai recente investigații Recorder.
3. Ajustări fiscale
Foto: Agerpres/Angelo Brezoianu
Conform planului, săptămâna aceasta Guvernul și-a angajat răspunderea în Parlament privind măsurile fiscale care ar trebui să reducă deficitul. Cu schimbări pe ultima sută de metri, bâlbe și controverse, cum altfel?
Probleme procedurale. Deși măsurile au fost pregătite de mai multe săptămâni, parlamentarii n-au avut acces la ultima formă a documentului de la guvern decât cu 15 minute după ora programată pentru ședința de angajare a răspunderii. Iar procedura a mers mai departe, chiar dacă Ministerul Justiției a avertizat că, fiind multe domenii vizate, legea ar putea fi blocată de Curtea Constituțională.
Amendament fără asumare. Din senin, chiar înainte de angajarea răspunderii, au reînviat ideile mai vechi despre eliminarea obligativității de a cotiza la Pilonul II de pensii. Inițial, nu și-a asumat nimeni amendamentul venit pe filieră PSD. Până la urmă s-a renunțat la el.
Impact asupra ratelor. Noul impozit introdus pentru bănci e dublu față de cel propus săptămâna trecută. A ajuns la 2% pe cifra de afaceri. Ar urma să-i afecteze pe cei cu credite ipotecare.
Salarii mai mari. Tot săptămâna aceasta guvernul a majorat salariul minim de la 3.000 la 3.300 de lei lunar. Intenționa să crească și salariile în construcții, dar a retras proiectul de ordonanță după ce a constatat că unele ar fi scăzut de fapt odată cu introducerea contribuțiilor la sănătate tocmai prin legea pentru care premierul și-a angajat răspunderea.
Investigația Recorder de săptămâna aceasta despre preotul Mădălin Iscru a dispărut pentru câteva ore de pe YouTube. Mulți dintre cei care ne-au scris să ne atragă atenția au pus dispariția pe seama amenințării preotesei Marinela Iscru. „Dacă te văd la mine la poartă, te iau la bolovani. O să-ți dau jos clipul de pe YouTube, să fie clar”, i-a spus ea reporterului Alex Nedea.
Ca reacție, imaginea preotesei, care spunea în investigație că nu vrea să-și vadă figura pe internet, a fost preluată și dată mai departe pe Facebook de mulți utilizatori.
Câteva idei de la noi despre cele întâmplate:
Într-o lume în care marile companii tech au ajuns să monopolizeze distribuirea informației, e imoral ca, pe lângă interesul de a-și maximiza profitul, aceste firme să nu-și asume și o doză serioasă de responsabilitate.
Cel mai probabil investigația a fost ștearsă de un robot, nu în urma unei decizii a unei persoane. Asta deși utilizatorul care a făcut sesizarea că i-am fi încălcat drepturile de autor nu avea un conținut similar pe contul său de YouTube. Politica Google (corporația care deține și platforma YouTube) este de a folosi cât mai mult automatizarea, pentru că înseamnă costuri mai mici, iar optimizarea costurilor e mai importantă decât responsabilitatea.
Facebook, pe de altă parte, a redus drastic în ultimul an reach-ul postărilor despre materiale jurnalistice. Opțiunea see first a dispărut complet, fără ca utilizatorii să fie anunțați că nu vor mai vedea conținutul pe care îl prioritizaseră. Toată puterea a rămas în mâinile unor algoritmi care decid ce ne livrează feed-ul de Facebook.
E important să conștientizăm că nu putem fi corect informați dacă ne mulțumim să avem acces doar la informațiile care vin către noi în mod aleatoriu, livrate de niște entități necunoscute, pe baza unor criterii neclare. E nevoie ca publicul să-și schimbe acest obicei și să meargă el către informații, căutându-și surse de încredere.
În ceea ce ne privește, căutăm să le oferim celor care ne urmăresc soluții alternative: pregătim o aplicație de smartphone în care utilizatorii își vor putea configura un sistem de notificări prin care vor alege categoriile de conținut pe care vor să le consume.
Mai multe puteți citi aici.
Imagini cu tineri din Bucureşti, reţinuţi la sfârșitul anilor ’80 pentru atitudinea rebelă și hainele pe care își inscripționaseră numele formaţiilor pe care le ascultau. Printre cei din imagini: Mircea, Daniel și Alina, elevi de clasa a X-a. Foto: Facebook/Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității
Fără cale de întoarcere. România e obligată să protejeze prin lege familiile formate din persoane de același sex. CEDO a respins contestația făcută de guvern în cauza Buhuceanu și alții vs statul român. Florin Buhuceanu spune la Știrile Zilei de la Recorder că statul nu mai are cum să tragă de timp.
Un film care deranjează. După proiecții anulate la Arad, în urma unor amenințări, documentarul despre Arsenie Boca al regizorului Alexandru Solomon a supărat și Arhiepiscopia Sibiului. Aceasta a cerut interzicerea filmului la festivalul Astra, acuzând prejudicii de imagine la adresa Bisericii Ortodoxe. Organizatorii nu au acceptat cenzura.
Birocrația în cifre. 7 din 10 români își pierd o zi din concediu la cozi la ghișeele statului. 8 din 10 nu reușesc să-și rezolve problema din prima.
Autenticitate. Artistul Dan Perjovschi acuză casa de licitație Artmark că vinde un fals care îi este atribuit. Intitulată „Autoportret”, lucrarea nu a fost adjudecată la licitația organizată săptămâna aceasta.
Capitulare. Republica separatistă Nagorno-Karabah va înceta să mai existe de anul viitor. Regiunea controlată de armeni timp de trei decenii a fost capturată de Azerbaidjan săptămâna trecută. Peste jumătate din populația armeană a părăsit teritoriul. Coaliția dintre Rusia și Turcia a jucat un rol important, iar liderii occidentali devin irelevanți în regiune, spune istoricul Armand Goșu.
Erată. Mai facem și greșeli, pe care vă mulțumim că ni le semnalați. În ediția trecută a newsletterului l-am prezentat pe președintele Poloniei, Andrzej Duda, drept premier. Mateusz Morawiecki e de fapt premierul. Și el, și Duda făcuseră declarații dure la adresa Ucrainei.
Protestele dau roade. În Sibiu, a fost nevoie de aproape opt ani de proteste ale localnicilor, dar în cele din urmă o stradă din oraș care arată ca un drum de țară se modernizează.
Sesizările pornesc controale. Un inginer IT a lansat o aplicație prin care pot fi făcute mai ușor sesizări la instituțiile statului privind aerul pe care îl respirăm. Cu mii de reclamații trimise pe lună, „Iar miroase” a reușit să mobilizeze inspectorii la controale.
Reușită medicală. La Târgu Mureș, medicii au reușit prima implantare a unei inimi artificiale la un copil din România. E vorba de o fată de 17 ani care se îmbolnăvise grav în numai câteva luni.
Educație financiară. Dacă tot am vorbit mult despre bani săptămâna aceasta, n-ar strica să și învățăm cum să avem o relație mai sănătoasă cu ei. Banometru e un program de cursuri gratuite de educație financiară care oferă și discuții cu un coach. (o recomandare de la Ani Sandu)
O scurtă istorie a berii. Un infografic cu felul în care a evoluat berea din Epoca de piatră și până IPA-urile artizanale din zilele noastre. (o recomandare de la Alex Enășescu)
Despre masculinitate. De ce a ajuns Roma antică, dintr-odată, în „trendurile” de pe social media? Mary Beard, o celebritate în lumea istoricilor, crede că imperiul de odinioară e unul dintre ultimele refugii ale masculinității tradiționale. O discuție ceva mai nuanțată despre ultima sa carte, „Emperor of Rome”, e de găsit aici. (o recomandare de la Filip Standavid)
Copiii care lucrează noaptea. O investigație New York Times Magazine despre copiii din sudul Americii de Nord care ajung în SUA cu speranța unei vieți mai bune și se trezesc nevoiți să lucreze nopțile în abatoare de pui, punându-și viețile în pericol. (o recomandare de la Ani Sandu)
Jurnalistul și scriitorul Andrei Crăciun, unul dintre oamenii care au pus umărul la lansarea proiectului Recorder, vine, săptămânal, cu o recomandare de carte.
Vieți scandaloase, dar ce povești...
Ian Graham, după ce a scris mai multe cărți cu subiecte istorice, a avut această idee grozavă: să salveze de la uitare viețile scandaloase. Și a început să scrie despre curtezane, concubine și amante celebre.
A reconstituit multe povești extraordinare, de la cea a lui Marie Duplessis (care a murit la doar 23 de ani), femeia care a inspirat Dama cu camelii, de Dumas, dar și Traviata de Verdi, la cea a Lolei Montez, o falsă dansatoare spaniolă, de la care a pornit nici mai mult, dar nici mai puțin decât o revoluție!
Preferatele mele rămân însă Ninon de l’Eclos și La Belle Otero.
Ninon a fost o damă atât de costisitoare încât cardinalul Richelieu i-a oferit 50.000 de coroane pentru o singură noapte. Dar nu din pricina acestui amănunt mă fascinează, ci pentru că în testamentul ei a lăsat o sumă de bani din care au ajuns să fie cumpărate cărți pentru un anume tânăr domn Arouet. Mai târziu, acesta avea să fie cunoscut sub numele de Voltaire, iar secolul XVIII s-a numit mai pe scurt secolul lui Voltaire.
Și, desigur, La Belle Otero, acea frumusețe zdrobitoare, care a strâns o avere, a risipit-o în cazinouri și a murit singură într-un hotel din Nisa, în anii 1960. Ultima mare curtezană. Sânii ei, se povestește, ar fi inspirat cupolele Hotelului Carlton din Cannes. După moartea frumoasei Otero, a murit și stilul și așa am ajuns noi astăzi aici.
Scandaluri avem și acum, nimic de zis, dar, cel puțin în chestiunea curtezanelor, era incontestabil mai bine înainte...
La 80 de ani, Martin Scorsese traversează una dintre cele mai creative etape ale carierei de regizor
Cu cât viața de adult devine mai aglomerată, cu atât e mai important să fim prezenți în relațiile de prietenie
Friluftsliv, timpul petrecut în natură, este parte din identitatea națională a norvegienilor
De ce nu este o idee bună ca părinții să devină prietenii copiilor
Atenția ne este fragmentată de tehnologia din viețile noastre, însă există metode de a recăpăta abilitatea de concetrare
Sfaturi de la experți despre cum îți poți întări sistemul imunitar psihologic și ce poți face pentru a-ți proteja memoria
Un traseu de drumeție de-a lungul coastei din Bretania, presărat cu berării artizanale
Mulțumim că ne urmărești. FWD către prieteni sau răspunde la e-mail dacă vrei să ne spui ceva.
Dacă nu ești încă abonat, te poți înscrie aici.