Planeta tâlharilor

PLUS: Ce-l poate opri pe Trump

Bună dimineața!

Bună dimineața și un an nou fericit! Cât de fericit se poate în condițiile astea.

2026 a început cum nu se mai poate mai prost. Un președinte a fost răpit de cel mai puternic stat NATO. A doua zi, același stat a amenințat cu invadarea unui teritoriu NATO. Harta lumii se redesenează în grabă zilele acestea. O americancă este ucisă de armata personală a președintelui. Simion vrea să declare 2026 „anul SUA în România”. 

Play the Day Play the week

    1. Petrolul, drogul războiului

    Foto: AP News

    Până să intrăm în războaiele interne și externe ale lui Trump, nu trebuie uitate dosarele Epstein, cum și-ar dori el. În ultimul lot de documente apar acuzații de viol la adresa președintelui. Deși Departamentul de Justiție din SUA era obligat să publice tot dosarul până pe 19 decembrie 2025, deocamdată a apărut doar un procent din aceste documente.

    • Coșmarul lui Maduro. Povestea oficială a răpirii lui Maduro de către americani are mai multe hibe decât un Logan cumpărat la mâna a doua. MAGA ne-a spus că trupele de elită americane l-au luat din pat pe dictatorul din Venezuela. Era destul de greu de dormit în timp ce capitala Caracas era bombardată.

    • Petrolul înapoi. Trump ne-a informat că a făcut asta pentru că Maduro era un narcoterorist malefic. Apoi a declarat că SUA își vor lua petrolul înapoi. Congresul nu a fost anunțat de operațiune, cum ar fi fost normal. În schimb, Trump a recunoscut că a vorbit cu boșii din industria petrolieră și înainte, și după răpire.

    • Cât costă Groenlanda? Cuba și Columbia trebuie să aibă grijă, au avertizat Trump și ai lui. De Groenlanda se vor ocupa peste două luni. Extaziați de succesul din Caracas, oficialii MAGA nu au exclus folosirea armatei în insula înghețată. Acum se gândesc că e mai ieftin să o cumpere — doar că n-a scos-o nimeni la vânzare. În Venezuela, la putere a rămas secunda lui Maduro, adică fix același regim care caută acum trădători și arestează jurnaliști. Trump spunea că americanii sunt la butoane în Caracas.

    • O peșteră de tâlhari. Generalul Ben Hodges, fostul comandant al trupelor americane din Europa, spunea îngrijorat: „SUA nu mai sunt de încredere, Europa trebuie să fie fermă”. Frank Steinmeier, președintele Germaniei, a tras cea mai dură concluzie: „Lumea devine o peșteră de tâlhari”. Al nostru a tăcut câteva zile, apoi a râs și a încercat fără succes să lege două fraze coerente pe subiect.

    • Ce-l poate opri pe Trump. America e acum în prag de război civil, după ce ofițerii de la imigrație au ucis o femeie. Crima a fost filmată din mai multe unghiuri și concluzia este că victima a încercat să plece cu mașina atunci când agentul ICE a împușcat-o prin parbriz și geamul lateral. Fără să aștepte vreo anchetă, Trump, J.D. Vance și ceilalți lideri MAGA au numit-o „teroristă” pe victimă. În schimb, cel care a împușcat-o are „imunitate absolută”. Ne amintim de ce scria Orwell în „1984”: „Partidul ți-a spus să refuzi dovezile ochilor și urechilor tale”.

    • „Moralitatea mea și mintea mea sunt singurele lucruri care mă pot opri (...) Nu am nevoie de legi internaționale”, a declarat președintele SUA, după ce a capturat un petrolier aflat sub pavilion rusesc și s-a retras din zeci de organizații internaționale. Apropo de oameni care nu pot fi opriți, Putin a atacat Ucraina cu o rachetă hipersonică care poate transporta și focoase nucleare.

    2. Lia a înroșit telefonul

    Înainte de vacanță, România dădea în clocot după documentarul Recorder „Justiție capturată”. Lucrurile s-au mai răcit, la fel ca vremea de afară. Aripa Savonea din Justiție a încercat să se replieze.

    Am văzut un comunicat al Curții de Apel care sfidează bunul-simț. Am mai văzut procese inițiate de o avocată AUR împotriva Guvernului care organizează un comitet pentru schimbarea legislației din Justiție. Alte două dosare vizează CCR, care ar trebui să ia cândva o decizie privind pensiile speciale. 

    • Predoiu, în cărți pentru SRI. De la alegerile anulate, s-a tot cerut reforma serviciilor. Acum, când vedem lista cu cei care le-ar putea conduce, parcă le-ar fi mai bine nereformate. Predoiu, unul dintre personajele principale din documentar, este vehiculat pe lista cu viitorii șefi ai serviciilor secrete. Ar fi susținut de PNL la conducerea SRI. PSD i-ar vrea pe Vasile Dâncu sau Claudiu Manda la cârma SIE, dar favorit rămâne suveranistul Marius Lazurca, preferatul președintelui. A fost declanșată și procedura de numire a procurorului general și a șefilor DNA și DIICOT. Bine că n-avem niciun nume până acum.

    • Totul pentru pensii. Ne-a stat cozonacul în gât când am văzut îndârjirea cu care judecătorii CCR susținuți de PSD țin de pensiile speciale. Când au realizat că sunt în minoritate, cei patru au plecat din ședință, să nu existe un cvorum pentru un vot valabil. Unul dintre ei și-a luat concediu fix pe 16 ianuarie, data la care ar trebui să avem o decizie.

    • Magistrații, teză cu Nicușor. După discuțiile președintelui cu magistrații, Nicușor Dan a decis să facă un fel de referendum, să vadă dacă e chiar așa nașpa în instanțe cum se spune. Magistrații i-au cerut să trimită mașini să-i ia din benzinării de teama represaliilor — e clar că bine nu e. Și, dacă mai era nevoie de un exemplu de dosar greu amânat până la prescriere, Sebastian Ghiță se pregătește să revină în țară după ce a beneficiat de 52 de amânări.

    • Departamentul adevărului. Tot Nicușor Dan pregătește și un departament care va lupta cu dezinformarea. Prima bătălie deja a câștigat-o: a dovedit țării întregi că avioanele elvețiene au fost politicoase.

    • Eminescu și Trump să-i judece. Izolaționiștii pregătesc iar un mare miting. Va fi pe 15 ianuarie. A durat ceva până au decis ce-i scoate în stradă. Până la urmă, au căzut de acord că supărarea mare e pe legea împotriva manifestărilor legionare și fasciste. „Eminescu să ne judece” e sloganul protestului. Mai bine Eminescu decât Savonea. Liderul AUR le cere membrilor de partid să plătească rapid cotizația. După miting, suveraniștii pleacă în State să-i ceară lui Trump turul doi înapoi. În timpul ăsta, USR luptă cu comuniștii.

    SHUFFLE. Recomandările noastre CAPTURE

    Zeci de călugări budiști traversează SUA pe jos pentru pace. Foto: Facebook / Walk for Peace

    FWD. Știri pe repede-nainte FWD. Pe repede-nainte
    • Colectiv elvețian. 40 de oameni au murit de Revelion într-un bar din Elveția. Printre ei, și un român. Tavanul acoperit cu burete a luat foc din cauza artificiilor. La fel ca la Colectiv, autoritățile nu au verificat localul. Diferența e că răniții au fost trimiși de urgență în spitale din Europa, inclusiv cu o aeronavă românească. Noi spitale de mari arși încă nu avem.

    • Revoluție în Iran. Protestatarii ar fi cucerit două orașe. Trump amenință că e gata să-i susțină, inclusiv cu forțe armate, pe cei care încearcă să răstoarne regimul ayatollahilor.

    • Fără ajutor umanitar în Gaza. „Pacea” din Gaza merge atât de bine, încât Israelul a interzis în fâșie zeci de organizații umanitare, inclusiv „Medici fără Frontiere”.

    • Ghișeul.ho. După majorările majore la taxe și impozite, autoritățile s-au întrecut în greșeli de calcul. Noroc că pagina online unde se pot face plățile e mai mult blocată. Suntem anunțați să mai așteptăm măcar o săptămână până își revine.

    • Ajutorul României pentru Ucraina rămâne secret. Președintele spune că sunt operațiuni militare și nu au cum să fie făcute publice. Moșteanu, fostul ministru al Apărării, spunea că informațiile nu sunt sunt publicate de frica lui Bobby D și Șoșoacă.

    POWER OFF. Există viață după știri Doza de optimism
    SHUFFLE. Recomandările noastre SHUFFLE. Recomandări
    • DE CITIT. Reconstituirea unui gest de curaj ieșit din comun. Un om obișnuit a împiedicat un atentat cu bombă asupra unei maternități din Leeds, oprindu-se să vorbească cu teroristul care intenționa să arunce în aer clădirea.

    • DE VĂZUT. Cover-up, documentar difuzat de Netflix. Jurnaliștilor de investigație nu le este mereu ușor să vorbească public despre munca lor. Se tem că ar putea dezvălui surse și informații confidențiale sau că ar putea emite păreri neacoperite de dovezi. Jurnalistului american Seymour Hersh i-a luat 20 de ani să accepte invitația regizoarei Laura Poitras de a-l intervieva într-un film documentar despre dezvăluirile publicate de el care au zguduit America. După ce am văzut Cover-Up, pot să-ți spun că a meritat așteptarea. (recomandare de Andreea Pocotilă)

    • DE ASCULTAT. Fela Kuti - Fear no man (Să nu te temi de nimeni). Muzică și activism politic, într-un podcast excepțional despre muzicianul nigerian care a pus bazele afrobeat și a confruntat mitralierele puterii cu un microfon. Seria de 12 episoade a fost produsă de compania media a soților Obama. (recomandare de Ciprian Ranghel)

    • DE CITIT. 107 Days (107 zile), de Kamala Harris. La mai bine de un an după ce a pierdut alegerile prezidențiale americane în fața lui Donald Trump, Kamala Harris și-a publicat autopsia campaniei. De la chinuitoarea și amânata decizie a lui Joe Biden de a se retrage din cursă, pentru a-i ceda locul vicepreședintelui lui și până la șocul nopții alegerilor, din 5 noiembrie 2024, Harris trece, telegrafic, prin fiecare zi din cele 107 pe care le-a avut campania ei. Zice că a pierdut pentru că nu a avut destul timp și pentru că Administrația Biden „a ținut-o la sertar” în mandatul de vicepreședintă. Vorba americanului, hindsight is 20/20. (recomandare de Alina Mărculescu Matiș)

    • DE VĂZUT. Episodul 47 al emisiunii „Ce ne enervează”, în care Mihai Radu e răcit, dar tot se duce într-un city break în New York. Acolo dă de un turist panicat, în papuci, care se bucură că a ajuns în State fără viză. Zice că-l cheamă Nicolas și un tip portocaliu cu șapcă roșie l-ar fi bătut și i-ar fi luat petrolul.

    PAUSE. Pauza de carte PAUSE. Pauza de carte

    Jurnalistul și scriitorul Andrei Crăciun, unul dintre oamenii care au pus umărul la lansarea proiectului Recorder, vine, săptămânal, cu o recomandare de carte.

    Număr pe degetele de la o singură mână scriitorii, vii sau morți, care mă mai pot face să alerg spre o librărie.

    Auzind că a apărut în limba română un Bukwoski nou, am alergat, așa cum spune clișeul, ca un nebun.

    Nici măcar o dată în viață n-am fost dezamăgit de întâlnirea cu Bukowski. Poetica autenticității funcționează. Bukowski nu mănâncă obișnuitul rahat literar. Știe viață, nu doar literatură.

    Aceste povestiri și eseuri care ajung acum la noi, la ani de la moartea scriitorului, îl arată mai viu ca niciodată.

    O povestire care are peste optzeci de ani ni-l arată în adevărata sa lumină plină de umbre, de european nimerit, din capriciile unei istorii nu o dată stupide, în America, deși el rămâne, întocmai ca un scriitor din Est, străbătut de „obscuritate, meditații ineficiente și dorințe reprimate”.

    Forța lui Bukowski stă în acea înălțime a spiritului care e deopotrivă obsedat de Mahler și de ce se găsește în subsolul piramidei trebuințelor umane. Forța lui Bukowski stă în sensibilitatea sa ultragiată de nedreptățile comune. A știut să trăiască, să scrie, să moară, să devină nemuritor.

    Au fost scriitori pe lume mai mari decât Bukowski, dar n-a mai fost nimeni ca el, în ciuda turmelor de imitatori. Asta înseamnă ceva.

    POWER OFF. Există viață după știri POWER OFF

    👋 Dacă îți place newsletterul Recorder, spune-le și altora despre el.
    Poți da mai departe acest link: recorder.ro/newsletter

    📬 Nu mai ai răbdare până la următoarea ediție?
    Urmărește podcastul Știrile Zilei pe Youtube sau abonează-te la canalul de WhatsApp.

    💬 Ai o întrebare pentru noi sau vrei să ne lași feedback?
    Dă reply la acest email.