- Pe scurt de la Recorder
- Posts
- Legea Recorder
Legea Recorder
PLUS: Abuzatorii de suflete

Bună dimineața!
Legea Nordis a fost adoptată în unanimitate de Parlament. Nu există mândrie mai mare pentru un jurnalist de investigații decât faptul că munca lui a produs o lege care protejează oamenii.
Sau poate că există. Autoritățile au anunțat primele măsuri în urma anchetei Recorder despre drumurile construite ilegal de Negoiță peste magistrale de gaz.
Deocamdată, utilajele grele vor fi interzise și vor fi limite de viteză pe străzile pericol public. Prefectul Capitalei spune că drumurile trebuie distruse și refăcute legal din banii Primăriei Sectorului 3, adică tot ai noștri. Următorul pas, depunerea de plângeri penale.
Play the week 1. Instigare la tăiere de pensii
A fost o vreme când înghețam pe stradă să protejăm justiția de Grindeanu și ai lui. Ne era frică de legi care-i protejează pe corupți. Acum, corupții sunt eliberați pe bandă rulantă, iar Grindeanu negociază pensiile magistraților. În ultimii 20 de ani, politicienii de la putere s-au întrecut la proba cine le dă mai mult.
Scandalul pensiilor, faza penală. Vicepremierul Oana Gheorghiu a spus așa despre pensiile din justiție: „Trebuie să înțeleagă că fiecare ban pe care îl primesc vine de undeva. Poate de la un copil care se culcă nemâncat”. „Un populism grețos”, a reacționat Grindeanu. Consiliul Superior al Magistraturii a reclamat-o penal pe Gheorghiu pentru „incitare la violență, ură sau discriminare”. Am trecut printr-o campanie prezidențială în care incitarea la ură sau violență a fost program electoral și CSM-ul n-a făcut nicio reclamație. Dar nu erau incitări la tăieri de pensii.
Și pensii, și sporuri. Scandalul a continuat cu Nicușor Dan spunând că nu semnează cererea de urmărire penală. În acest context au avut loc negocierile între șefii magistraților, președinte și liderii coaliției. De fapt, înaintea discuțiilor, Lia Savonea de la Înalta Curte a mai cerut ceva: și mai mulți bani. Previzibil, negocierile s-au încheiat fără rezultat, magistrații au ținut cu dinții de pensii.
Cine este zeița justiției. Lia Savonea, președinta Înaltei Curți, a fost contestată în stradă și în instanță. Comunitatea Declic a atacat decizia prin care Savonea a fost numită în fruntea ICCJ. Procedura a început cu trei luni mai devreme decât prevede legea. CSM face scut în jurul ei. Un judecător transmite că protestatarii s-au inspirat din Hitler sau Stalin. De numele Savonea se leagă decizii extrem de contestate, favorabile unor politicieni și altor nume grele. Ar fi implicată inclusiv în clasarea dosarului Dragnea-Trump de săptămâna asta.
Strategia lui Nicușor. Președintele ne-a arătat Strategia Națională de Apărare. A uitat să treacă sărăcia în ea, dar măcar e educația, inclusiv educația media. În document mai apare un termen – „independența solidară”, un fel de suveranism sau un orbanism soft. Asta după ce președintele cerea săptămâna trecută ca mediul de afaceri să vină cu legi gata scrise. Până să se hotărască dacă e cu corporația sau cu suveranismul, Nicușor Dan are probleme și cu banii din donații pentru campanie. Poate îl ajută noii consilieri. Măcar s-a rezolvat cu PNRR, pierdem un sfert din bani, dar scăpăm și de un sfert din jaloane.
2. Complicii cu epoleți

Foto: Mediafax
O femeie a fost ucisă de fostul soț în timp ce își ținea în brațe copilul de trei ani. A fost înjunghiată de 15 ori de cel împotriva căruia avea ordin de protecție. Fusese răpită și violată de individ în ciuda acestui ordin, iar autoritățile nu l-au deranjat cu vreo măsură preventivă. Șefii din poliție iau din nou privirile de găinari prinși la furat: „Da’ ce-am făcut șefu’?”. Șefu’ Predoiu e prea bine înfipt politic în post ca să fie deranjat.
Tot victima e de vină. La fel ca în cazul Gânj, polițiștii dau prima oară vina pe victimă. Nu ar fi cerut brățară pentru agresor. Tatăl ei a sunat de mai multe ori la 112 atunci când tânăra era în pericol. A fost amendat pe motiv că sesizările nu s-ar fi confirmat. Criminalul își făcuse un obicei din a-și amenința cu moartea fosta soție și familia ei pe rețelele sociale. Devine din ce în ce mai limpede că problema nu este lipsa legilor, ci lipsa aplicării lor. În acest caz, dar și în multe altele asemănătoare, polițiștii și procurorii s-au comportat ca niște complici și poate ar trebui tratați ca atare.
Doctrina tăcerii. Materialul Recorder despre abuzatorul din Biserica Adventistă demonstrează din nou că, dacă ai putere financiară sau politică, păcatele pot fi ascunse sub preș. Opt femei au declarat pentru Recorder că au fost agresate, violate sau hărțuite de Daniel Țecu, un influent personaj în lumea adventistă. Și individul, și biserica au acuzat o campanie împotriva lor. Comunicatul Bisericii Adventiste se încheie cu un citat din Biblie: „Nu este nimic ascuns care nu va fi descoperit, nici ascuns care nu va fi cunoscut”. În urma publicării investigației, și mai multe femei ne-au scris că au fost abuzate de Țecu.
Abuzatorul de suflete. PressOne a descoperit că cel mai cunoscut psihoterapeut din țara noastră, Cristian Andrei, practică fără atestat. Mai multe paciente îl acuză că le-a abuzat. Timp de 20 de ani, falsul psihoterapeut a avut emisiuni nenumărate la TV și radio. „Doctorul de suflete”, „terapeutul cuplurilor” și „primul sexolog din România” sunt câteva dintre titulaturile obținute în urma aparițiilor în media. Omul a recunoscut că nu are atestat de liberă practică și a anunțat că nici nu vrea să-l obțină. Despre abuzurile de care e acuzat a spus că e vorba despre „ostilitatea femeii față de bărbatul la care nu mai are acces”.
3. Cine renunță primul
Tema campaniei electorale pentru Capitală devine - cine se retrage să nu ajungă Anca Alexandrescu primar. Culmea, în toate sondajele Anca Alexandrescu este pe locul patru, dar candidații de pe podium spun că au alte date.
Nu încercați să înțelegeți ceva din campania asta. O să aveți nevoie de terapie. Băluță e candidatul PSD, dar toată lumea știe că șeful PSD nu îl susține de teamă să nu-i ia cândva locul. Ciprian Ciucu e candidatul PNL, dar doar liderul partidului e cu el, restul liberalilor speră să se împiedice pentru că, dacă ajunge primar, prinde prea multă putere. Drulă e de la USR, dar e mai mult de la Nicușor Dan. Declarativ, și președintele s-a cam lepădat de el, dar din spatele unui zâmbet cu subînțeles. Iar Anca Alexandrescu e cu suveraniștii, însă mai mult o susține PSD-ul de teama lui Băluță. Ce n-ați înțeles?
Toți se tem de Anca Alexandrescu. Dacă te uiți la campania ei, pare că nu are nicio șansă. Știți care va fi prima măsură dacă va ajunge primar? Va interzice trotinetele. Te-ai aștepta ca a doua să fie „muzică la semafoare” sau ceva de genul. Ea umblă din piață în piață urmărită de microfoanele jurnaliștilor. Sunt cam cinci în fiecare poză, toate de la Realitatea. În timpul liber gătește și primește laude de la boți vietnamezi.
CAPTURE 
Viktor Kozhemyakin, 59 de ani, la mormântul soției sale ucisă în urmă cu doi ani într-un atac cu rachete lansat de Rusia în satul Groza. Foto: Ionuț Iordăchescu / AFP
FWD. Pe repede-nainte Un nou azil al groazei a fost descoperit în Mureș. Este vorba despre un spital de psihiatrie în care 261 de pacienți stăteau în condiții de lagăr. Zeci de paturi lipite, oameni fără haine. Adică nu doar că nu le aveau pe ei, nu aveau deloc așa ceva. Puținele lucruri personale erau ținute sub perne. Poliția a deschis dosar penal, iar personalul a demisionat în bloc acuzând „un abuz mediatic”.
Profii sunt de vină. Daniel David, ministrul Educației, a reușit din nou să provoace revolta profesorilor. El a spus că doar dascălii sunt de vină pentru analfabetismul funcțional din rândul elevilor. Profesorul Costi Rogozanu l-a numit „alfabetizat nefuncțional” în Libertatea.
Blat cu cazinourile. Statul a avut anul trecut 45 de milioane de euro, bani privați, pentru a lupta cu dependența de jocuri de noroc. A cheltuit doar 1.600 de euro. Oficiul pentru Jocuri de Noroc nu are nici acum baza de date pentru autoexcluderea dependenților. A lansat însă o „hartă a păcănelelor”.
Ce a făcut Trump cu victima. Apar tot mai multe dovezi despre legăturile lui Trump cu prădătorul sexual Epstein. Printre altele, Epstein scria în mailuri că actualul președinte american a petrecut ore în șir cu o victimă. Prădătorul ar fi dat rușilor informații despre Trump. Subiectul este evitat cu încăpățânare la Casa Albă, după ce Trump a reușit să îngenuncheze BBC-ul. Președintele american luptă cu terorismul de stânga, dar l-a iertat pe președintele Siriei, unul dintre fondatorii Al-Qaeda, organizația care a comis atacurile din 11 septembrie 2001. Adică l-a scos de pe lista neagră de teroriști pentru a putea vizita Casa Albă.
Safari uman în Bosnia. Procurorii din Milano au deschis o investigație după ce mai mulți italieni ar fi mers în Sarajevo la începutul anilor ‘90, în safariuri umane. Ei ar fi plătit sume uriașe să împuște civili în orașul asediat. Unele surse spun că sumele difereau în funcție de ce voiau să ucidă, bărbați, femei sau copii.
Terminator cu ruși. Rușii au reușit să lanseze un robot umanoid. Robotul s-a prăbușit după câteva secunde de mers, iar glumeții au concluzionat că ar fi găsit sticla de vodcă din culise. Tot zilele astea au lansat și chinezii un robot pe două picioare. Mișcările lui au fost atât de naturale încât mulți au avut impresia că este un om deghizat. Organizatorii evenimentului au dezbrăcat robotul să demonstreze contrariul.
Doza de optimism La începutul lunii noiembrie, Danemarca a interzis accesul la social media al copiilor și adolescenților sub 15 ani.
Cu o echipă formată din jucători amatori, care au alte meserii, Insulele Feroe au o șansă minusculă de calificare la Cupa Mondială de fotbal.
Chiar și o plimbare scurtă de 15 minute are un efect benefic pentru sănătate și longevitate.
SHUFFLE. Recomandări DE CITIT. Un eseu personal, scris cu multă sensibilitate, despre intenția unui tată de a-și căli fiul de 8 ani prin intermediul unei drumeții printr-un parc național din SUA.
DE CITIT. Un fotoreportaj The Guardian din Transnistria, unde statutul incert al regiunii autonome îi face pe localnici să se simtă orfani ai istoriei.
DE VĂZUT. Cum a supraviețuit legionarismul în cultura și politica românească și cum ar trebui să ne raportăm în mod corect la personalități marcante ale culturii noastre, dar care au luat parte la mișcările de extremă dreapta. Sunt doar o parte dintre temele pe care Vlad Adamescu și Răzvan Petri le discută în cel mai recent episod din Politică la minut by Recorder.
PAUSE. Pauza de carte Jurnalistul și scriitorul Andrei Crăciun, unul dintre oamenii care au pus umărul la lansarea proiectului Recorder, vine, săptămânal, cu o recomandare de carte.

Nu m-am numărat niciodată printre fanii lui Stephen King. Pentru că nu am acces la fanatism. Și pentru că genul în care s-a consacrat nu e și genul meu.
Dar doar pentru că nu m-a fermecat, asta nu înseamnă că nu îi pot aprecia meșteșugul. King știe să scrie.
Am citit cu plăcere „Despre scris. Autobiografia unui meșteșug”. E îndeajuns de onest cu privire la arta scrisului. Povestește cum a ajuns scriitor și ce a ajuns să conteze într-o poveste. Am învățat destule de la King.
Am mai scris aici: îmi plac jurnalele, interviurile, memoriile, eseurile. King stăpânește și arta „memoir”-ului, și pe aceea a eseului. Reușește să le împletească și să rămână tot timpul el însuși. Nu e deloc puțin.
King are și el o trusă cu unelte pe care le folosește când scrie și este suficient de deschis încât să ne lase să privim înăuntrul meșteșugului. Nu vom ajunge să scriem ca Stephen King, nu așa se transmite talentul.
Am apreciat mai ales că Stephen King are umor. Partea mea preferată este despre acea bonă nu în chiar toate mințile, care obișnuia să-l sufoce pe micul King cu vânturi. Fapt care, menționează autorul, avea să-l pregătească pentru întâlnirea cu critica literară.
În loc de încheiere las aceste două rânduri. Primul: e o carte care ar trebui citită. Al doilea: și după ce e citită ar trebui recitită.
POWER OFF Actorul Aaron Paul a povestit despre momentul când a decis să nu mai stea pe telefon în prezența copiilor
Cum arată un ceas făcut în întregime manual de un atelier exclusivist din Elveția
De ce unii oameni simt anxietate după ce beau cafea
O autoare a slăbit 6 kg fără dietă, doar cu ajutorul postului intermitent
Regiunea Apulia este visul oricărui iubitor de paste
Un clasament cu cei mai buni 25 de burgeri din lume
7 țări europene minuscule care merită mai multă atenție
👋 Dacă îți place newsletterul Recorder, spune-le și altora despre el.
Poți da mai departe acest link: recorder.ro/newsletter
📬 Nu mai ai răbdare până la următoarea ediție?
Urmărește podcastul Știrile Zilei pe Youtube sau abonează-te la canalul de WhatsApp.
💬 Ai o întrebare pentru noi sau vrei să ne lași feedback?
Dă reply la acest email.
