Eroii de la Munchen

Și combinatorul de la Buzău

Bună dimineața!

Ne întoarcem la epoca Năstase. Atunci, ca și acum, premierul era intangibil. În alte zone cu democrație mai veche, ancheta Recorder despre trecutul lui Ciolacu ar fi însemnat o criză serioasă de imagine pentru premier. Dar, oricum, sunt puține democrații în lume în care un personaj ca Ciolacu ar putea ajunge să conducă un guvern.

Televiziunile de știri au ignorat însă aproape complet subiectul. Nici măcar posibilitatea unei audiențe uriașe nu a mișcat mogulii. Banii care vin pe bandă de la Alianță au îngropat adânc orice urmă de deontologie.

Play the Day Play the week

    1. Eroii de la Munchen

    Foto: Facebook / Echipa națională de fotbal a României

    Au trecut 24 de ani de la ultima victorie importantă a naționalei noastre. Mulți dintre jucătorii lui Edi Iordănescu nici nu erau născuți în 2000, atunci când România învingea Anglia la Charleroi și trecea de grupe. Luni, băieții ne-au adus aminte cum e să ne bucurăm la fotbal. Sperăm să nu mai uităm.

    • 90 de minute de pauză de la numărat voturi. Puțini erau cei care sperau la o victorie cu Ucraina. Atunci când moderatorul Costin Ștucan a spus „eu merg pe victoria României, 3-0”, toată țara s-a uitat strâmb la el. Trei goluri superbe ne-au făcut să uităm de scandalurile de la alegeri. Cum ar spune marii analiști politici, Drăgușin și ai lui au deviat atenția publică de la adevăratele probleme ale țării.

    • Lotul lărgit al politicienilor. Dacă noi am uitat de alegeri, politicienii nu au uitat de campanie. Lotul lărgit trimis de partide la Munchen l-a avut căpitan pe Ciolacu. Grindeanu, Barna, Bode, Stroe, Simion, Falcă și Rareș Bogdan au fost printre greii care au rupt internetul cu poze din tribune. Doar Nicolae Ciucă a rămas acasă, în slujba țării. Burtiera Antenei 3 - „Ciolacu, al 12-lea jucător al naționale, alături de public” - va rămâne în memoria colectivă, alături de golul lui Stanciu.

    • Ce urmează. Sâmbătă, jucăm cu Belgia, iar miercuri cu Slovacia. Un singur punct ne-ar putea aduce calificarea. Sperăm să ne auzim săptămâna viitoare cu vești bune.

    2. Al 12-lea jucător, primul combinator

    Bucuria lui Marcel Ciolacu a fost de scurtă durată. Ancheta „Portretul combinatorului la tinerețe. Cazul Marcel Ciolacu”, semnată de Anca Simina, șterge poleiala cu care premierul nostru și-a cosmetizat CV-ul, și așa destul de subțire. A rămas așa cum e de fapt: un băiat în geacă de piele care și-a dat tot felul de beneficii cu mâna de funcționar local și a luat cu cea de afacerist..

    • Liceanul. Deși în CV scrie că a absolvit un liceu de filologie, premierul nostru a fost de fapt într-o clasă de mecanică. Profil industrial, deci.

    • Necalificatul. Deși la primul loc de muncă e trecută Întreprinderea Electronica Industrială București, o mare uzină comunistă, Ciolacu a lucrat de fapt ca muncitor necalificat la parterul unui bloc din Buzău. Monta decodoare pentru antene.

    • Revoluționarul. Foștii colegi ai premierului îi dau cu titlul de revoluționar în cap: „În prima zi a Revoluției, pe 22, șeful ne-a încuiat acolo, în atelier… Din a doua zi, nu l-am mai văzut (pe Ciolacu).” Cu toate astea, actualul premier a primit un teren, spații comerciale și două locuri de veci pentru faptele din ‘89.

    • Bișnițarul. Marea firmă de import-export la care spunea Ciolacu că a activat era de fapt o asociere a fratelui său prin care se făcea bișniță cu lapte praf.

    • Moșierul. În 2003, Ciolacu, prin una dintre firmele lui, a cumpărat o pășune cu 260 de euro. Apoi a făcut un schimb suspect de avantajos cu statul. A primit o pădure lângă Buzău. A defrișat-o complet, iar terenul golaș a fost vândut cu 438.476 de euro.

    • Benzinarul. Compania austriacă OMV a cerut un teren de la primăria Buzău și, la schimb, oferea procent din vânzări. Ciolacu, din funcția de președinte al Comisiei de urbanism a Consiliului Local, a semnat planul urbanistic. Tot el a semnat și contractul de asociere. Și tot el a ajuns să încaseze comisionul. Aproape toate combinațiile lui Ciolacu au fost făcute cu sprijinul lui Vasile Ion, cel mai cunoscut politician buzoian din anii ‘90.

    3. Cu ce ne-am ales

    Biroul Electoral Central a publicat rezultatele finale la europarlamentare. Cele de la locale mai așteaptă. Mirosul de fraudă nu s-a risipit, dar politicienii au revenit la ale lor.

    • La DNA, după alegeri. Vasile Iliuță a fost ales din nou președintele CJ Călărași. Nici n-a apucat să se bucure că a și fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru abuz în serviciu, împreună cu mai mulți subalterni.

    • Conferință sau nuntă. Adrian Solomon, președintele PSD Vaslui, i-a dat afară de la conferința de presă pe toți jurnaliștii care n-au semnat contracte de publicitate cu partidul în campanie. „La nuntă nu te duci neinvitat”, a explicat cel care a ajuns celebru pentru scandalul de la șaorma.

    • Pace cu maghiarii și cu sistemul. Cei de Fidesz n-ar vrea să fie colegi cu AUR la Bruxelles. Ca să-i împace, Simion le-a scris pe Facebook, în maghiară: Prieteni maghiari, nu vă urâm ci vrem să luptăm împreună împotriva birocraților europeni. Simion s-a împăcat și cu sistemul. Soția lui s-a angajat la stat.

    • Data, singura necunoscută. Nu știm când vom avea prezidențialele, dar cam știm majoritatea candidaților. Avem un combinator, un general plagiator, o mahalagioaică, un mahalagiu, o ciorbă reîncălzită în bucătăria NATO, o fostă prezentatoare și eterna speranță a PSD-ului. Identificați răul cel mai mic.

    SHUFFLE. Recomandările noastre CAPTURE

    Vladimir Putin conducând limuzina pe care i-a făcut-o cadou dictatorului nord-coreean, Kim Jong Un. Foto: KCNA / Agerpres

    FWD. Știri pe repede-nainte FWD. Pe repede-nainte
    • Pa, șefie NATO! Pa, Patriot! Nici țara noastră nu-l susține pe Iohannis șef la NATO. Președintele și-a retras astfel candidatura și trebuie să își caute grabnic un nou loc de muncă. În ședința CSAT în care s-a luat decizia s-a stabilit și ca țara noastră să trimită un sistem Patriot în Ucraina.

    • Mario Iorgulescu, fără condamnare. Judecătorii de la ICCJ au anulat condamnarea pe numele lui Mario Iorgulescu la 13 ani și opt luni de închisoare. Vă reamintim că acesta s-a urcat beat și drogat la volan, a condus cu mare viteză și s-a oprit într-o mașină. Șoferul de 24 de ani a murit. Operațiunea specială de scoatere a beizadelei din țară merită un film de acțiune.

    • Ultimatum de la CE. Comisia Europeană cere de urgență țării noastre majorarea taxelor și a impozitelor sau măcar eliminarea mai multor scutiri fiscale. În plus, trebuie să ne grăbim cu fondurile europene în condițiile în care nu am primit tranșa a treia din PNRR.

    • Peste 1.000 de oameni au murit din cauza căldurii în timpul pelerinajului de la Mecca. Temperaturile au depășit 50 de grade în Arabia Saudită.

    • Dublu aur. David Popovici a câștigat miercuri aurul european la 100 de metri liber. Doar 8 sutimi de secundă i-au lipsit să depășească și recordul mondial. Vineri, la proba de 200 de metri, a repetat performanța.

    POWER OFF. Există viață după știri Doza de optimism
    SHUFFLE. Recomandările noastre SHUFFLE. Recomandări
    • DE CITIT. Sunt animalele conștiente? Albinele pot să numere, să recunoască fețe umane și să folosească unelte. Unii cercetători cred că abilitatea de a procesa și a simți ce se întâmplă în jurul lor le face conștiente.

    • DE CITIT. Un sat de la granița dintre Liban și Israel, locuit de comunitatea creștină maronită, este o oază de pace într-una din cele mai periculoase zone din Orientul Mijlociu.

    • DE VĂZUT. O ediție „Ce ne enervează” despre ce-am votat noi, ce-au numărat ei și ce-o ieși în final. Dar și despre salariul minim european și generația de suflet de la Euro.

    PAUSE. Pauza de carte PAUSE. Pauza de carte

    Jurnalistul și scriitorul Andrei Crăciun, unul dintre oamenii care au pus umărul la lansarea proiectului Recorder, vine, săptămânal, cu o recomandare de carte.

    M-am mai mărturisit aici: sunt un admirator al lui Joan Didion. Dacă aș avea o natură fanatică, aș spune că sunt fan Joan Didion.

    Pur și simplu îmi place Joan Didion, cum în muzică îmi place Joan Baez.

    Joan Didion a fost o femeie strălucită, care a înțeles exact cum stă treaba.

    Și chiar despre volumul „Uite cum stă treaba” (traducere din engleză de Bertha Savu, Editura Pandora M, 2023) vreau să scriu mai departe.

    Cartea e o colecție de eseuri (și asta știți deja, dacă ați mai citit rubrica acesta: eseurile sunt forma mea favorită de expresie).

    Preferatul meu este cel despre Ernest Hemingway și felul în care scriitorul folosea cuvintele.

    Joan Didion avea o privire atât de puternică, vedea atât de departe și de bine încât, Hemingway de-aș fi fost, m-aș fi simțit străbătut de o invidie bună.

    Am greșit. Timpul trebuie să fie, trebuie să rămână prezent, deși Joan Didion a plecat.

    Așadar: Joan Didion știe să scrie, dar asta nu e nemaipomenit. Au mai fost cazuri. Dar știe mai mult de atât: ea înțelege și simte și suferă și o crezi, textele ei toate au intensitate, coerență, claritate, concizie.

    Textele sale au toate calitățile pe care le caut la o proză. Și desigur mai are Joan Didion înțelepciunea de a scrie îndeosebi non-ficțiune.

    Așa e: textele ei toate sunt minunate pentru că sunt, mai ales, adevărate. Așa stă treaba.

    Voxa Banner Email
    POWER OFF. Există viață după știri POWER OFF

    👋 Dacă îți place newsletterul Recorder, spune-le și altora despre el.
    Poți da mai departe acest link: recorder.ro/newsletter

    📬 Nu mai ai răbdare până la următoarea ediție?
    Urmărește podcastul Știrile Zilei pe Youtube sau abonează-te la canalul de WhatsApp.

    💬 Ai o întrebare pentru noi sau vrei să ne lași feedback?
    Dă reply la acest email.