Americanii-s de vină

Plus: Lacrimi peste program

Bună dimineața!

Aveți grijă ce faceți, ce scrieți, ce mâncați! E Grindeanu la pândă să vadă cine strică relațiile cu partenerul strategic. Deocamdată, a prins-o pe Oana Gheorghiu că a scris urât de domnul Trump și i-a cerut lui Bolojan să nu o numească vicepremier. Următorul pas ar fi ca partidul lui să-și schimbe numele pentru că Trump urăște socialismul și mai ales democrații.  

Play the Day Play the week

    1. De ce pleacă americanii

    Am aflat din presa ucraineană că 1.000 de militari americani pleacă din România. Rămân cam tot atâția. Politicienii români aveau această informație de mai multe zile, dar au așteptat să le vină mai bine la mână în luptele tot mai aprinse din coaliție.

    • Nu e mare lucru. Donald Trump spunea de anul trecut că se gândește să iasă din NATO. Oana Gheorghiu nu-l supărase cu nimic, încă. Dar SUA retrage militari și din Bulgaria, Slovacia și Ungaria, ultimele două state având conduceri apropiate și foarte apropiate de administrația MAGA. Decizia este contestată vehement de șefii comisiilor de Apărare din Congresul SUA, ambii din partidul lui Trump. Reacția președintelui american: „Nu e mare lucru”. Mare lucru e că militarii plecați de la noi ar putea ataca orașe americane.

    • Oana Gheorghiu a construit din donații un spital pentru copiii bolnavi de cancer. Vedeți aici cum a reușit. Alexandru Rafila, ministrul Sănătății din PSD, n-a putut să facă un plan pentru bolnavii de cancer. Grindeanu l-a făcut pe Rafila purtător de cuvânt, pe doamnă n-a vrut-o vicepremier. Marian Neacșu, condamnat definitiv pentru corupție, a fost perfect pentru funcție.

    • Prima majoritate PSD-AUR. Președintele Nicușor Dan a ignorat meltdown-ul liderului PSD și a numit-o pe Gheorghiu în funcția de vicepremier. Dar Grindeanu nu s-a lăsat, a făcut prima majoritate cu AUR și a reușit să-l cheme pe premier în Parlament pentru explicații. Liberalii au reacționat încercând să pună legea Nordis pe ordinea de zi. PSD s-a opus.      

    • Obsesia contractelor cu presa. Scandalul vine după ce Olguța Vasilescu, noua eminență cenușie din PSD, îl amenința pe premier cu moțiunea de cenzură. Sunt mutări care preced congresul partidului, o perioadă în care Grindeanu și ai lui încearcă să pară importanți. Antena 3 revine la rolul care a consacrat-o, televiziunea PSD. De asta jurnaliștii au făcut „o obsesie” pentru contractele cu presa ținute la secret de partide. 

    2. N-am învățat nimic

    sursa: Alexandru Dobre/Mediafax

    Au trecut 10 ani de la Colectiv și n-am învățat nimic din tragedie. Nu avem un centru de mari arși. Cluburile nu au nevoie de autorizație de securitate la incendiu. Piedone așteaptă despăgubiri de la stat pentru anii de închisoare. Bănicioiu „avem de toate” a mai scăpat de un dosar. Infecțiile nosocomiale sunt tot acolo și ucid în continuare, iar justiția se joacă de-a clasarea și redeschiderea cu dosarele.

    • Lacrimi peste program. La 10 ani de la Colectiv, singurul supraviețuitor al trupei Goodbye to Gravity a cântat din nou piesa „The Day We Die”. Noul proiect este unul caritabil, dedicat victimelor tragediilor din ultimul deceniu. Joi a fost ziua în care am privit înapoi cu mânie și, din păcate, cu resemnare. Ar fi trebuit să fie ziua în care ne amintim de cuvântul respect. Unii n-au făcut-o. Jandarmii au amendat organizatorul marșului de comemorare pentru că s-a plâns peste program.

    • Ucidere din culpă în spital. Doi medici de la spitalul Bagdasar Arseni din Capitală au fost reținuți pentru ucidere din culpă și fals. Acum sunt cercetați sub control judiciar. Timp de aproape o săptămână cei doi nu ar fi văzut că un pacient avea arsuri și pe spate. Șapte zile nu l-ar fi întors, nu i-ar fi schimbat pansamentele. Pentru a-și ascunde fapta, medicii ar fi falsificat documentele medicale.

    • Ultimele puteri. Directoarea medicală a Spitalului Județean Buzău a murit în camera de gardă. Ștefania Szabo (37 de ani) făcea șapte gărzi pe lună, iar colegii ei spun că se simțea epuizată și se gândea să demisioneze. În camera de gardă, anchetatorii au găsit seringi și o fiolă cu un anestezic puternic. În fața tragediei, unii suveraniști au găsit vinovatul: vaccinul anticovid

    • Jurnaliștii Digi24 au descoperit conexiunile politice din jurul clinicii constănțene în care o femeie a murit după naștere. Radu Mazăre avea cabinet la parter.

    • Rețineri după explozie. Un angajat Distrigaz și doi de la o firmă privată au fost reținuți în dosarul exploziei blocului din Rahova. Alte trei persoane au fost audiate. Este vorba despre cei care nu au găsit scurgerea de gaze și cei angajați de administrația blocului să rezolve problema. Jumătate din locuințele alimentate cu gaze nu au făcute verificările și reviziile obligatorii.

    SHUFFLE. Recomandările noastre CAPTURE

    O fotografie recentă realizată în New York amintește de celebra imagine din Piața Tiananmen (China). Sursa: Blade_theDJ/X / Jeff Widener (AP) 

    FWD. Știri pe repede-nainte FWD. Pe repede-nainte
    • Apar noi nume în cursa pentru București: fostul europarlamentar Vlad Gheorghe, Ana Ciceală de la SENS, actorul George Burcea din partea POT și Makaveli „primarul oamenilor simpli”. Anca Alexandrescu a intrat în campanie cu un fake news pentru care nu-și asumă nicio responsabilitate. 

    • Potra vrea acasă. Mercenarul lui Georgescu cere să se predea autorităților române. El este arestat în Dubai, iar The Guardian scria că Moscova încerca să oprească extrădarea. Călin Georgescu rămâne sub control judiciar și promite pacea de la București. 

    • Catedrala gold edition. Creștinii au stat la cozi și câte opt ore să vadă mozaicul auriu din interiorul Catedralei Naționale, cea mai mare biserică ortodoxă din lume. Internetul geme în continuare de români revoltați că ne fură UE credința.

    • Pacea din Gaza e război. Peste 100 de palestinieni au murit în ultima săptămână, după atacurile comandate de Netanyahu. Aproape jumătate dintre ei erau copii. Israelul spune că un soldat le-a fost ucis și că un cadavru returnat din Gaza nu era al unui ostatic răpit de Hamas.

    • Nuclearele. După ce s-au certat, Trump și Putin se întrec în teste nucleare. Americanii nu au mai făcut astfel de exerciții de 30 de ani. 

    • Milei câștigă. Extremiștii olandezi au înregistrat un eșec surprinzător la alegerile din Olanda. În Argentina, partidul lui Milei a câștigat alegerile parțiale legislative. A făcut campanie și Trump, când le-a transmis argentinienilor să-l voteze pe Milei dacă mai vor bani americani: 40 de miliarde de dolari.

    • Svastici în clase. Mii de italieni l-au comemorat pe Mussolini cu saluturi naziste. Un liceu din Genova a fost atacat de fasciști, care au lăsat svastici pe pereții claselor. În State există programe gratuite pentru cei care vor să-și șteargă sau acopere tatuajele naziste. „Nu știi dacă se ascund sau doar s-au schimbat”, explică o angajată a unui salon.

    • Prințul Andrew nu mai e prinț și a fost dat afară de la Windsor. Decizia vine după presiunea publică în urma legăturilor lui cu prădătorul sexual Jeffrey Epstein. Președintele Trump rămâne președintele Trump.

    POWER OFF. Există viață după știri Doza de optimism
    SHUFFLE. Recomandările noastre SHUFFLE. Recomandări
    • DE CITIT. The New York Times publică un reportaj, semnat de Andrada Lăutaru, despre traumele psihologice ale femeilor din România și din Moldova care lucrează ca îngrijitoare în Italia.

    • DE CITIT. Investigația Snoop despre rețelele de români care escrochează muncitorii asiatici în țara noastră. Două femei ar fi capii, una dintre ele ar fi și bătut un muncitor care își cerea banii.

    • DE VĂZUT. „Viitor Luminos” un documentar despre apusul visului de aur al comunismului. O delegație din România, în care îi veți putea recunoaște pe Adrian Năstase, Mugur Isărescu, George Copos, Dan Bittman sau Dan Puric, participă la Festivalul Mondial al Tineretului și Studenților din 1989. În decorul artificial al Coreei de Nord, reprezentanții României se bucură de ultimele beneficii ale unui sistem de care, nu peste mult timp, se vor dezice cu vehemență. Iar viitorul lor - știm - va fi luminos. Regia: Andra MacMasters. Imagini de arhivă: Emilian Urse. Disponibil pe online.astrafilm.ro. (o recomandare de Cristian Delcea) 

    • DE VĂZUT. Episodul 3 din emisiunea ​​„Politică la minut by Recorder”, în care Răzvan Petri și Vlad Adamescu discută despre originile ideii de meritocrație, despre frustrările pe care le poate provoca un astfel de sistem, despre cum a apărut mitul „asistaților social” și despre felul în care politicienii populiști se folosesc de acest discurs.

    • DE ASCULTAT. Canalul Maybe Mars al unei mici case de producție muzicală fondată în 2007 de un economist american care locuiește la Beijing și care promovează doar trupe din undergroundul Chinei comuniste. YouTube e interzis în China, dar Maybe Mars nu e doar despre muzică. Ci și despre o formă de rezistență subtilă prin artă în fața cenzurii impuse de autorități. Un exemplu relevant: piesa „Zhong Nan Hai”, a trupei Carsick Cars. Ea se referă, aparent, la un brand celebru de țigări chinezești, dar care - deloc întâmplător - poartă numele sediului central al Partidului Comunist Chinez. (o recomandare de Andrei Udișteanu)

    PAUSE. Pauza de carte PAUSE. Pauza de carte

    Jurnalistul și scriitorul Andrei Crăciun, unul dintre oamenii care au pus umărul la lansarea proiectului Recorder, vine, săptămânal, cu o recomandare de carte.

    Nu mi-am ascuns preferința pentru Garcia Marquez. Este pe lista mea (nu tocmai scurtă) de scriitori intangibili din secolul XX, lângă Kafka, Babel, Borges, Saramago, Fitzgerald, Capote, Llosa, Hrabal, Cosașu sau Camus.

    I-am citit de multe ori fiecare carte și continui să le citesc în fiecare an. În anul 2018 am ajuns, printr-un concurs fericit de împrejurări, la Escuela de Escritores din Madrid. A fost o răscruce. Cred că am învățat să citesc, cu adevărat, în Spania, la treizeci și patru de ani.

    Deși volumul a fost publicat abia în 1961, “Colonelul” lui Gabo a fost scris în 1956-1957, pe când autorul făcea foamea (aceeași foame de care e plină și cartea) la Paris și se gândea cu o teribilă nostalgie și speranță la Columbia, precum colonelul său la acea scrisoare care n-a venit niciodată.

    În primul an de pandemie am făcut un curs despre Garcia Marquez pe internet, la o universitate din Anzi. Acolo am învățat pentru a doua oară să-l citesc pe Gabo.

    Am făcut multe lucruri bune pentru mine în 2020-2021, au fost doi dintre cei mai buni ani din viața mea, poate cei mai buni, dar continui să cred că redescoperirea continentului care a fost Garcia Marquez a fost cel mai bun dintre toate.

    Nu ascund adevărul elementar: aș reciti cartea aceasta și în timpul morții mele, ceea ce nu exclud să se și întâmple, și nu m-aș plictisi nici măcar o singură dată.

    POWER OFF. Există viață după știri POWER OFF

    👋 Dacă îți place newsletterul Recorder, spune-le și altora despre el.
    Poți da mai departe acest link: recorder.ro/newsletter

    📬 Nu mai ai răbdare până la următoarea ediție?
    Urmărește podcastul Știrile Zilei pe Youtube sau abonează-te la canalul de WhatsApp.

    💬 Ai o întrebare pentru noi sau vrei să ne lași feedback?
    Dă reply la acest email.