Alegerile care contează mai mult decât crezi

Bună dimineața!

Duminică decidem cine ne va conduce localitatea și județul, dar și pe cine trimitem la Bruxelles. Credem că e foarte important să mergem la urne, dar și mai important este să facem un minim efort de documentare și să punem ștampila în cunoștință de cauză.

Este un moment foarte important. Și ei știu asta, doar au băgat milioane de euro în manipulări ieftine și spoturi dezgustătoare. Votul de duminică este și un mare test pentru marile partide. Se dă simularea pentru parlamentare și prezidențiale. 

1. Campania electorală, runda finală

În ultima săptămână înainte de alegeri, partidele și-au ascuțit săbiile tocite de tiktokuri. Au dat asaltul final cu toate armele din rastel: falsuri, denunțuri, minciuni și promisiuni SF.

• Știrea electorală a săptămânii a fost pseudo-documentul care-l scoate pe Nicușor Dan turnător la Securitate. Un document care are mai multe semne de întrebare decât oricare alt semn de punctuație. Nu a contat că cei de la CNSAS spun că nu e real. Nici că un nume din document a apărut abia în 2006, deci după Securitate. Nu a contat nici măcar că Ciolacu, specialist în tot, a spus că e un fals grosolan. Contracandidații lui Nicușor au mers pe ideea că o minciună repetată de multe ori devine adevăr în ochii alegătorilor mai simpli.

• Numai Silvestru Șoșoacă să nu fii. După despărțirea de partid și soție, Silvestru a mai dat de una. Nu de altă soție. De altă belea. A fost pus sub control judiciar în ancheta de falsificare a semnăturilor pentru Parlamentul European. Procurorii spun că mai mulți membri AUR au fost împinși să falsifice semnături pentru candidatura domnului Șoșoacă. Acum, știm și noi cine e mai „pushy” în partid.

• Duster in the wind. Gabriela Firea e foarte atentă. După ce a văzut că lui Cîrstoiu i s-a tras retragerea de la mașină și avere, doamna de la Voluntari și-a închiriat un Duster de campanie. Adică să n-o vadă alegătorii în mașina scumpă cu care a binecuvântat-o firma la care e acționar. Culmea e că ea chiar recunoaște că a închiriat mașina românească. Adică nu aruncă banii pe prostii cu care se joacă doar câteva săptămâni, cât durează campania.

• Cine i-a pus frână lui Clotilde. Doamna Armand a făcut și ea o românească de campanie. A inaugurat pe ultima sută de metri ceva. O pistă de pumptrack, adică un traseu pentru bicicliștii mai curajoși decât media. La scurt timp, a venit Protecția Consumatorilor și a închis-o. Inspectorii spun că n-avea autorizație de funcționare. Armand a pedalat imediat cu acuzații la adresa guvernării PSD.

• Salariu minim pentru maxim de voturi. Până se prinde „ostașul în slujba țării” dacă rezistă în panourile de pe marginea drumurilor, Ciolacu i-a dat decisiva. A mărit salariul minim pe economie. O măsură pe care aliații s-au contrat mult timp. Doar nu degeaba v-a întrerupt PSD muzica pe youtube cu „Dacă vrei să-ți crească salariul, votează românește!”. Ciolacu câștigă așadar electorat, iar măsura va aduce la buget peste 2 miliarde de lei. Mai avem două rânduri de alegeri și Gâdea sau Ciutacu consumă mult la suta de minute.

2. În caz de incendiu, spargeți asfaltul

România este țara în care au loc 18 incendii pe zi, iar 268 de oameni mor în fiecare an în flăcări. România e țara în care au murit zeci de oameni într-un incendiu izbucnit și din cauza corupției și a nepăsării autorităților. În România, hidranții vitali pentru intervențiile pompierilor stau ascunși sub mașini sau chiar sub asfalt.

• Parcarea hidranților. Materialul realizat de colegii Andrei Udișteanu și Ciprian Anghel arată cum 17 case au ars în totalitate în cel mai mare incendiu de anul trecut din Capitală. Pompierii au rămas atunci fără apă din cauză că hidranții nu funcționau sau erau ascunși sub mașinile parcate între liniile trasate de primăria Sectorului 3. Revoltătoare este și reacția unuia dintre șefii Apa Nova care spune că hidrantul funcționa, dar „dacă tot era defect, l-am reparat”.

• Nu știe, nu crede. Colegii au mers la responsabilii cu parcările din Sectorul 3. Acolo s-au lovit de un zid de ignoranță machiat strident. Domnița din birou nu recunoștea că, în goana după locuri de parcare, hidranții au căzut victime bidinelelor și lopeților muncitorilor. Nici pozele trimise de cititori nu au convins-o.

• Răspunsul lui Negoiță. Dar primarul Robert Negoiță este de departe monumentul neinaugurat al impertinenței. Parcă inspirat de cel de la Apa Nova, Negoiță ne-a spus că nu are nicio vină, dar e posibil să se mai greșească. O greșeală în urma căreia 17 familii au rămas fără case. Discuția a fost întreruptă brusc. Negoiță a fugit să facă niște poze de campanie cu copii. Nu s-a mai întors.

• Rectorul Academiei SRI, autocopiator. Universitatea Babeș-Bolyai a confirmat în mare ce scria Libertatea anul trecut despre rectorul Academiei SRI. Jurnaliștii susțineau că Adrian Ivan și-a copiat propriile cărți. În cinci volume, 832 de pagini ar fi fost copiate. Dar cel care i-a coordonat teza lui Lucian Bode, printre alții, nu poate fi tras la răspundere. Legea Deca-Iohannis, aia cu România educată, a legalizat autoplagiatul.

• Baroneasa de Constanța. Baronii locali se uită cu invidie la o primăriță de comună din județul Constanța. Doamna care se pregătește pentru al cincilea mandat are în declarația de avere 3.169 de hectare de teren, cam cât un oraș mediu. Când a devenit primar în comuna Grădina, avea doar 190. Trebuie recunoscut că a și scăzut ceva în această perioadă: numărul localnicilor.

• Vuitton ia din Sibiu. Raluca Turcan merge peste ăia de la Louis Vuitton. Nu-și ia altă geantă. S-a supărat și ea, la fel ca mulți alți români, când a văzut că, în ultimele colecții ale casei franceze de modă, a apărut ia românească din zona Sibiului. Și n-ar fi fost așa mare supărarea dacă ar fi zis și ei ceva de România, adică să recunoască de unde s-au inspirat. În fond, n-au nimic de pierdut. Patronul e al doilea cel mai bogat om din lume.

• Georgia, grăbită spre Rusia. Legea care pune Georgia pe drumul către Moscova a intrat în vigoare. În ciuda protestelor cu zeci de mii de oameni și a opoziției președintelui, șeful parlamentului a promulgat legea. De acum, ONG-urile care primesc mai mult de 20% din finanțare de peste hotare trebuie să se înregistreze ca agenți străini.

• Dezacord de pace. Încă o școală a fost bombardată în Gaza. Israelul zice că a fost o lovitură de precizie. 45 de oameni au murit. Dar asta aproape că nu mai e o știre. Știre e că Biden spune pentru prima oară că Netanyahu prelungește conflictul din Gaza să-și salveze scaunul de premier. Știre e și că 17 țări, printre care și România, cer ca Hamas să accepte acordul de pace cu Israel propus de SUA.

• Republica Moldova și-a lansat portofelul digital de acte. Cetățenii pot lăsa actele acasă și le pot utiliza, la nevoie, direct din telefon, printr-o aplicație.

• În fiecare an, 100 de voluntari norocoși sunt selectați din mii de aplicanți din toată lumea ca să îngrijească traseele de drumeție din Insulele Feroe

• Un nou medicament bazat pe imunoterapie „topește" tumorile și triplează șansele de supraviețuire ale unor pacienți care se luptă cu cancerul colorectal.

• DE CITIT. În vreme ce validitatea Uniunii Europene este pusă în discuție tot mai des în vestul continentului, cei din est n-au uitat cât de lung a fost drumul înapoi către democrație.

• DE CITIT. Un interviu cu Gari Kasparov, fostul mare maestru de șah devenit disident rus în exil, despre ambițiile imperiale ale Rusiei și cum trăiește cu gândul că ar putea fi următoare victimă a lui Putin.

• DE VĂZUT. Ediția de alegeri a emisiunii „Ce ne enervează” este una plină de amintiri. Ne amintim ce e acela vot și cu ce-l ajută el pe om, ne amintim de cel care ne-a ascultat cel mai mult - Florian Coldea - și ne mai amintim de ceea ce trebuie neapărat să uităm: această campanie electorală plină de voievozi urâți, cai chinuiți și fasole.

Jurnalistul și scriitorul Andrei Crăciun, unul dintre oamenii care au pus umărul la lansarea proiectului Recorder, vine, săptămânal, cu o recomandare de carte.

Au trecut zece ani de când Gabo nu mai e pe pământ, dar în tot acest timp n-a trecut nici măcar o singură zi în care să nu mă gândesc la ce ar fi zis Gabo de una sau de alta dintre întâmplările care mi-au trecut prin fața sau spatele ochilor, prin gânduri.

Nu ce ar fi scris, ci – mai simplu – ce ar fi zis, dacă am fi fost prieteni și am fi stat de vorbă.

Îmi este mereu dor de Gabo și ca să îmi treacă îi recitesc toate cărțile.

Deunăzi am recitit „N-am venit să țin un discurs”, acea colecție impresionantă de texte pe care Gabo le-a rostit în fața câte unui public, ba la un număr de ani de la absolvirea liceului, ba în fața cine știe cărei Academii, suedeză (când i-au dat Nobelul) sau altminteri.

Nefiind un papagal, Gabo avea oroare de îmbălsămarea în viu, de tinichelele pe care tot căutau să i le prindă în piept, de medaliile cu care voiau să-l onoreze comitete și comisii.

Nu era dintre aceia făcuți din marketing, premii, ordine și distincții. Căuta să se întoarcă mai repede la truda solitară a scriitorului.

Dar când și când, îngrozit, trebuia să vorbească în public. Iar ce spunea era cel puțin la fel de spectaculos ca rândurile scrise în Un veac de singurătate.

Umorul său. Inteligența sa. Farmecul său. Toate îl făceau să fie Gabo, un fenomen irepetabil, probabil cel mai însemnat fenomen literar din ultimul secol.

De când mă gândesc la ce ar fi zis Gabo, și mă gândesc mereu, viața mea e mult mai frumoasă. Dar nu o să spun asta în niciun discurs.

• Contabilizarea orelor petrecute de copii în fața ecranelor poate fi un barometru înșelător

• Nu suntem perfecți și asta e o veste bună

• De ce uleiul de măsline s-a scumpit semnificativ ultimii ani

• Nu toți oamenii au nevoie de cafea pentru a fi productivi

• Unele studii sugerează că 📺️ magneziul ar putea ajuta la prevenirea anxietății

• Ce este SPF și de câtă protecție solară avem nevoie?

• Unde poți petrece vara în Europa cu un buget redus ca nomad digital