Alegerea Țarului

Bună dimineața!

Presa europeană se pregătește să facă poate cel mai important pas în față din ultimele decenii. Legea pentru apărarea libertății presei are vot final în Parlamentul European și așteaptă doar aprobarea Consiliului.

După ce va intra în vigoare, toate instituțiile de presă vor trebui să declare cine sunt proprietarii, dar și câți bani primesc de la stat – oricare ar fi acesta.

La fel de important, platformele online nu vor mai putea să facă ce vor algoritmii lor cu conținutul media.

Durează mai puțin de un minut să completezi Formularul 230 și să redirecționezi 3,5% din impozitul tău pe venit către Recorder.

1. Împăratul vrea șef la NATO

Împăratul a avut o săptămână plină. Nu, n-a dat cu mopul în toți cei 1.200 de metri pătrați din a șaptea casă. A avut două anunțuri majore pentru supuși.

• Palatul nimănui. Iohannis a avut prima reacție în scandalul vilei cu sere din Aviatorilor. Înainte să răspundă clar dacă pentru el se renovează palatul, a ținut să precizeze că subiectul „este o preocupare electorală a unora”. Apoi a continuat: „Eu nu am solicitat o locuință, nici nu mi s-a oferit. Tema pentru mine este una despre care citesc în gazetă”. Să zicem că așa e și tot e grav. Președintele citește în gazetă cum statul pe care-l conduce aruncă banii contribuabililor pe o clădire în care nimeni nu știe cine va locui.

• În numele României. Președintele a mai avut un anunț. Unul la care nu i-a mai apărut pe față zâmbetul ăla sinistru: „Am decis să intru în competiție pentru funcția de secretar general al NATO. Îmi asum această candidatură în numele României”. Da' pe România a întrebat-o cineva? Probabil ar fi zis că nu vrea ca cel mai leneș președinte din istoria ei să se ocupe de securitatea internațională.

• Salariu de cinci ori mai mare. Și, ca să arate că e candidat serios, imediat după anunț a apărut în presa europeană decalogul lui Iohannis pentru NATO, un fel de NATO educat. Acum nu vă apucați să citiți până jos! Zice că vrea să fie bine: mai mulți bani, mai multe arme. Mai multe case n-a scris. O să aibă bani să-și ia. Dacă va ajunge secretar general NATO, va primi lunar 26.500 de euro, de cinci ori mai mult decât acum. Într-un mandat de patru ani, Iohannis ar încasa aproape 1,2 milioane de euro.

2. Luptătorul Ciolacu și acțiunile de aur

Scandalul Roșia Montană a început abia după ce s-a terminat. Adică după ce Tribunalul de Arbitraj din Washington a anunțat că România a câștigat procesul.

• Ciolacu a câștigat procesul. Marcel Ciolacu a fost cel care a anunțat că nu trebuie să le dăm cele 6.7 miliarde canadienilor. „Am câștigat procesul Roșia Montană!!! Ne-am luptat pentru România”, a scris premierul nostru pe Facebook. Același premier luptător care anunța cu săptămâni înaintea deciziei că e groasă, o să plătim cu toții până la adânci bătrâneți. Chiar dacă n-a spus-o direct, ca Boloș, și Ciolacu se gândea la niște exploatare la Roșia. Că doar nu cerea referendum să decidă românii dacă se vor coace covrigi de Buzău acolo.

• Bursa zvonurilor. Cum mai grăiau Ciolacu și Boloș câte ceva despre pierderea procesului, cum creșteau acțiunile Gabriel Resources la valori nemaivăzute din 2016. Când a venit decizia, acțiunile s-au prăbușit la 0.02 dolari, cea mai mică valoare din istoria companiei. Și atunci acuzațiile opoziției de manipulare a bursei au venit normal. Ciolacu s-a apărat cum ne-a obișnuit: 📺️ Ce bursă? Poate voi bursă! 

• Primul la poze cu avocații. Puterea se laudă acum cu echipa de avocați care a reușit să o contrazică. Ciolacu i-a chemat la Guvern pe specialiști să le mulțumească personal. Dar nu Ciolacu i-a angajat pe Leaua și Asociații, nici măcar Ciucă, ci Atilla Korodi în 2007, pe vremea când era ministru al Mediului. Avocații încă mai au treabă. Gabriel Resources a anunțat că nu are de unde să ne plătească acele cheltuieli de judecată decise la Washington – 10 milioane de dolari.

3. Putin vs. Putin

Rușii își aleg în acest weekend președintele, pe Vladimir Putin. Chiar dacă ar fi alegeri libere, ei pot alege între Putin, Putin, Putin și Putin. Cei trei contracandidați ai actualului președinte sunt de fapt susținătorii lui.

• Cine sunt viitorii învinși. Alegerile au început vineri și, până duminică seară, Putin va fi reconfirmat președinte. El este deja cel mai longeviv dictator după Stalin. Cei trei contracandidați ai lui sunt: un comunist care nu-i poate găsi niciun defect, un democrat ultranaționalist acuzat de agresiune sexuală de mai multe jurnaliste și un liberal premiat chiar de Vladimir Putin. Conform unui sondaj de opinie, cei trei ar urma să adune împreună 15% din voturi.

• Cine n-a putut candida. Principalul rival al lui Vladimir Putin a fost, fără îndoială, Aleksei Navalnîi. A murit în urmă cu o lună într-o închisoare din Siberia, acolo unde a fost încarcerat de regim. Și foștii lui aliați sunt acum la închisoare sau au fugit din țară. Un alt contracandidat ar fi putut fi Boris Nadejdin. El a dus o campanie împotriva războiului, însă nu i s-a permis să candideze. La fel s-a întâmplat și cu fosta jurnalistă Ekaterina Dunțova. Și ea s-a declarat împotriva războiului, așa că în documentele pentru candidatură au apărut instant nereguli.

• 25 de tezaure datorie. Alegerile din Rusia vin în momentul în care Parlamentul European a votat o rezoluție prin care Moscova trebuie să returneze tezaurul României. Rusia a reacționat cu furie. „Românii nu sunt o națiune, solicitarea este o obrăznicie”, a țipat Medvedev. Asta după ce Zaharova, purtătoarea de cuvânt de la Externe, ne-a scos pe noi datori. Conform calculelor specialiștilor ei, avem să le dăm de 25 de ori valoarea tezaurului.

Săptămâna trecută, ne-am întâlnit cu zece liceeni din clasele a X-a și a XI-a, de la Colegiul Național Gheorghe Lazăr din București, ca să le răspundem la curiozități despre cum funcționează o redacție și ce înseamnă să fii jurnalist.

Sunt elevi care îi urmăresc pe cei mai cunoscuți influenceri, care își iau informațiile mai mult din social media, dar care sunt preocupați și de viitorul lor și al țării în care trăiesc. Sunt tineri care scriu la revista școlii și au emoții atunci când le apare numele la finalul unui articol.

Unii dintre ei urmează să voteze pentru prima oară, iar asta le provoacă și entuziasm, dar și nesiguranță. Explicațiile de care au nevoie nu sunt rostite pe limba lor, iar multe concepte întâlnite le sunt străine. Nu știu în ce surse de informare să aibă încredere, iar adulții le vorbesc despre politică abia spre finalul liceului – prea târziu, spun ei.

Noi le-am povestit despre superputerea de a face parte dintr-un grup, despre nevoia de a aparține și de a lucra cu oameni care îți împărtășesc valorile. Le-am vorbit despre cum, indiferent ce ai face, cel mai important este să rămâi corect în fața publicului. Ne-am adus aminte de primii noștri ani în jurnalism, de alegerile făcute și de locurile de muncă schimbate.

Le-am povestit cum am construit Recorder, cum am vrut să creăm o redacție care să nu producă doar materiale de calitate, ci care să fie și un spațiu în care jurnaliștii sunt respectați și ascultați. Le-am povestit care-s pașii atunci când lucrezi la o investigație și le-am mai spus că meseria de jurnalist este, probabil, cea mai frumoasă din lume. 

Fotograful Cosmin Bumbuț publică cu regularitate instantanee din arhiva sa. Săptămâna asta ne-a făcut să ne oprim în loc și să ne gândim la Bucureștiul anului 1993. Cei care i-am fost contemporani nu avem cum să nu simțim o vinovăție colectivă.

Pe Cosmin îl găsiți alături de Elena Stancu pe Teleleu, documentând viețile comunităților de români din Europa.

• Alarmă de nepăsare. Țara noastră a avut în sertarul cu fonduri europene 200 de milioane de euro pentru a reface rețelele electrice și instalațiile de oxigen din 100 de spitale. Asta în contextul incendiilor care ne-au șocat de-a lungul anilor. Au trecut trei ani de când au venit banii, iar Context scrie că am cheltuit doar o treime din sumă și niciun spital nu a încheiat lucrările. Am reușit doar să instalăm niște alarme antiincendiu în șase unități sanitare.

• Maraton de șpagă. Șefa secției de Psihiatrie a Spitalului Județean Pitești ar fi cerut și luat mită de 150 de ori în câteva luni. Banii veneau de la pacienții care aveau nevoie de evaluări care să-i scoată buni de scos la pensie.

• De râsul Europei. Toată Europa academică a aflat despre politicienii noștri plagiatori. În ultimul raport al Parlamentului European despre libertatea academică, la capitolul rezervat țării noastre, sunt trecuți copiatorii Ciucă, Cîmpeanu, Bode și Florin Roman. Și doctoratele „lor” ne-au tras în jos anul ăsta, când am înregistrate scăderi la patru din șase indici.

• Pensionar special în exil. Sorin Oprescu, fostul primar al Capitalei, a câștigat procesul pentru pensia specială de fost parlamentar. El va primi încă 500 de euro pe lângă cei 3.000 pe care îi lua până acum în fiecare lună. Omul a fugit din țară, în Grecia, după ce a fost condamnat, iar acum țara îi trimite bani frumoși acolo.

• O investigație zguduitoare despre violența extremă de pe grupurile online folosite de adolescenți a fost publicată de colega noastră Diana Meseșan. Alături de jurnaliști de la Der Spiegel, Washington Post și Wired, a descoperit poveștile tinerilor care, pentru popularitate, ajung să șantajeze, să se automutileze sau chiar să ucidă.

• Torturați în spital. Medici de la cel mai mare spital din Gaza au povestit pentru BBC cum au fost torturați și umiliți de trupele israeliene după un raid. Imaginile sunt greu de urmărit, iar ce nu se vede este și mai tulburător. Pacienții decedați au rămas cu zilele în spital, iar mirosul morții a amplificat tortura care a durat și o săptămână. Răspunsul IDF: “operațiune precisă care a provocat prejudicii minore activității din spital”.

• Pâinea noastră cea de toate zilele. O mică brutărie bucureșteană este locul unde câteva femei aflate în situații vulnerabile au găsit un loc sigur de muncă. Acum, povestea brutăriei a devenit și subiect de film documentar.

• Între sat și oraș. Cristian Prack are 21 de ani, locuiește în Oradea și merge periodic în satul natal ca să renoveze o casă veche de 90 de ani, primită moștenire.

• DE ASCULTAT. În 2020, într-o încercare de a stopa fenomenul scăpat de sub control al narcoticelor, statul american Oregon a votat dezincriminarea posesiei de droguri de mare risc, inclusiv heroina și metamfetamina. Astăzi, chiar și cei care au susținut această măsură consideră că a fost o greșeală. Explicațiile, într-un podcast The Daily. (o recomandare de la Cristian Delcea)

• DE CITIT. Un preot rus cu studii la Oxford a fost excomunicat din cauză că s-a opus războiului din Ucraina. Într-un interviu pentru El Pais, el îi îndeamnă pe ruși „să studieze toate formele de rezistență non-violentă". (o recomandare de la Alex Enășescu)

• DE VĂZUT. The Last Repair Shop. Un scurt documentar despre un atelier care repară instrumente pentru peste 80.000 de elevi din școlile publice din Los Angeles. Produs de LA Times, scurtmetrajul a câștigat premiul Best Documentary Short la premiile Oscar de anul acesta. Și eu am beneficiat de acest sistem la pian fără să știu despre oamenii frumoși care repară aceste instrumente muzicale. (o recomandare de la David Muntean, colegul nostru care s-a născut și a trăit în California până la 19 ani)

Jurnalistul și scriitorul Andrei Crăciun, unul dintre oamenii care au pus umărul la lansarea proiectului Recorder, vine, săptămânal, cu o recomandare de carte.

Au trecut zece ani de când a murit Gabo și, de atunci, tot aștept să se întoarcă din morți și să mai scrie o carte.

Până la urmă, cartea aceea a apărut, atât că o scrisese cât încă trăia pe pământ. Fusese abandonată între hârtiile scriitorului.

Gabo era deja foarte bătrân, își pierdea memoria, superputerea sa. El a fost cel care a decis: manuscrisul nu e bun, trebuie distrus.

Dar fiii săi nu l-au distrus, l-au păstrat, l-au recitit ani mai târziu și, trădând dorința tatălui, au hotărât să-l publice. Au considerat că Gabo își pierduse discernământul, cartea fiind splendidă.

N-au dreptate fiii, dar nu avea dreptate nici Gabo. E o carte scrisă de un scriitor care nu mai putea zbura la altitudinea din secolul trecut. Chiar și așa, cu puterile zdrobite, Gabo tot e mai bun decât opt din zece scriitori încă tineri, în plină putere creatoare.

Ne vedem în august e o poveste de dragoste cu o femeie care începe să îmbătrânească. În fiecare an merge pe insula unde e înmormântată mama sa spre a-i așeza pe mormânt un buchet de gladiole. Și...

Când a început să lucreze la această carte, Gabo nu mai putea să scrie Un veac de singurătate. Dar încă își mai putea etala, când și când, evantaiul trucurilor sale de magician care lasă printre rânduri splendoarea brutală a nopților din Caraibe.

Ne vedem în august nu ne vindecă dorul de Gabo, mai ales că acesta nici nu poate fi vindecat. Dar puțină fericire tot ne aduce.

• De ce Meditațiile lui Marcus Aurelius sunt la fel de relevante la 1.800 de ani după ce au fost scrise

• Din punct de vedere științific, astrologia nu are niciun sens, dar nu este inofensivă

• Ce pierde un copil care nu merge la grădiniță

• Jucatul și plimbarea cu un câine îi ajută pe stăpâni să se relaxeze și să se concentreze

• Tot mai mulți tineri americani renunță la TikTok ca să-și recapete timpul și productivitatea

• 20 de sfaturi de la specialiști despre cum să-ți protejezi plămânii de-a lungul vieții

• Un clasament cu 10 dintre cele mai puțin stresante aeroporturi europene