
Bună dimineața!
Au trecut patru ani de la războiul declanșat de Putin împotriva Ucrainei. De un an ne uităm cu teamă și spre Trump. La București, am avut câteva ore de pace politică, cât să treacă ordonanța cu tăierile din administrație. A doua zi, Grindeanu a pus din nou tunurile pe Bolojan. Vrea armonie în coaliție, dar ca pe vremea lui Iohannis, cu un soi de Ciucă premier PNL și cu USR dat afară de la guvernare.
Play the week
1. Și-n opoziție, și la putere

Explicație foto: Ciucu, Bolojan și Grindeanu, pe vremea când credeau că pot forma o echipă. Sursa: Agerpres
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat, într-un interviu la G4Media, că va cere un vot în partid pentru a vedea dacă social-democrații rămân la guvernare, cu Ilie Bolojan premier și în coaliție cu USR. Liberalii au sărit să-și apere șeful, în timp ce la Cotroceni tăcerea rămâne în continuare strategică.
Atenție, se taie! Guvernul a adoptat două ordonanțe de urgență: una de la Bolojan, care taie posturi și cheltuieli în administrație, taie și din sporul pentru doctorat și îi lasă fără permis pe cei care nu își plătesc amenzile rutiere; a doua, cerută de PSD, vizează relansarea economică, dar schemele de finanțare le aflăm peste 90 de zile. Pentru tăierile din administrație urmează partea cea mai grea — implementarea măsurilor. În teritoriu, se caută deja portițe pentru fentarea legii.
Celelalte pensii speciale. Ordonanța lui Bolojan prevede ca, în termen de 30 de zile, Guvernul să aprobe un proiect pentru creșterea vârstei de pensionare în rândul cadrelor militare. Aici intră și tinerii viitori pensionari din serviciile secrete, care nu vor ceda ușor. PSD are probleme cu doi pensionari speciali propuși în funcții via USR: fostul polițist pus șef la Uzina de armament Sadu și numele avansat pentru schimbarea Avocatului Poporului. Presa i-a arătat lui Grindeanu câți speciali a pus în funcții publice PSD.
Politică și gunoi. Nu doar pesediștii dau în echipa Bolojan. Șeful liberalilor din Ilfov, Hubert Thuma, a amenințat că blochează gropile de gunoi și nu mai dă autorizații de construire dacă nu primește 5% din impozitul pe venit încasat de la bucureșteni. În replică, un consilier onorific al premierului a cerut desființarea județului Ilfov și alipirea la București. Unde Ciucu și Băluță se ceartă, de parcă nu s-a terminat campania electorală.
Lacrimi la Buzău. Avem însă și un pesedist care dă în guvernarea Ciolacu. Același primar de la Buzău, Constantin Toma, care le cere colegilor de partid s-o lase mai moale cu atacul la premier. Revolta s-a încheiat rapid, în lacrimi, după ce Toma s-a împăcat cu Ciolacu, care ne-a transmis că „e pace la Buzău”.
Banii lui Nicușor. Președintele se ține departe de conflictul din coaliție. Nu știm ce gândește nici despre audierile candidaților de la marile parchete. N-avem nici șefi noi la servicii. Știm totuși că se va judeca cu Autoritatea Electorală Permanentă pentru a recupera partea blocată din fondurile folosite în campanie.
2. Pacea mai așteaptă
Războiul din Ucraina continuă și după patru ani. Pacea se negociază greu, bombele cad zilnic. Alianțe strategice se clatină, se taie cu pixul roșu pe harta geopolitică. Cum s-a ajuns aici, într-un explicativ Recorder, semnat de Teodora Preda.
4 ani, 3 zile și 2 ore. „Astăzi se împlinesc exact patru ani de când Putin a cucerit Kievul în trei zile”, a spus Zelenski. Ucraina a rezistat în fața Rusiei mai mult decât Germania nazistă în al Doilea Război Mondial. Trump abia dacă a amintit de Kiev în discursul din fața Congresului, care s-a remarcat doar printr-un record de durată, aproape două ore.
Încă un război. Pakistanul a bombardat orașe din Afganistan, iar ministrul apărării de la Islamabad a descris conflictul ca fiind un „război deschis”. Pakistanul acuză regimul taliban că adăpostește grupări care efectuează atacuri dincolo de frontieră.
Cabana specială. Când nu cumpără armamentul care ne este recomandat, MApN dă dovadă totuși de ingeniozitate. Pe alocuri penală, cum este cazul cabanei turistice descoperite de ministrul Radu Miruță într-o unitate militară.
3. Albirea unui agresor sexual
A fost condamnat în repetate rânduri pentru acte sexuale cu minori și pornografie infantilă, dar primește acordul statului român pentru a fonda o asociație pentru protecția copiilor și tinerilor cu dizabilități. Un nou eșec al Justiției din România, documentat de colega Anna Constantin, într-o investigație Recorder.
Registru de formă. Investigația scoate la iveală lacunele unui sistem care ar trebui să-i ferească pe copii de agresorii sexuali. O mare problemă: Registrul Național al persoanelor care au comis infracțiuni sexuale. S-a încercat rezolvarea unor lacune printr-o nouă lege, adoptată recent, dar tot au mai rămas portițe.
Nenoroc. Victimele flagelului numit jocurile de noroc mai au de așteptat până când statul român se va decide să le ofere protecție reală. Unii primari au luat taurul de coarne și anunță că vor închide sălile de jocuri. La București, Ciucu vrea să calculeze mai întâi impactul financiar. Poate n-ar fi rău să numere și câte vieți au fost distruse sau chiar pierdute pentru îmbogățirea unor conturi offshore.
La psiholog. O investigație PressOne scoate la lumină detalii șocante din cadrul unei ședințe cu psihologul Ion Duvac, membru în Comisia de Deontologie și Disciplină a Colegiului Psihologilor din România. Între altele, Duvac le cere pacientelor poze cu părțile intime, încă de la prima întâlnire în cabinet.
(Po)veștile Recorder
FactoryLab se află la nivelul 1 din Promenada Mall, București.
Dacă nu te afli în capitală, găsești insigna simplă și-n shopul online Recorder.
Vânzarea produselor din platformă nu are ca scop obținerea de profit, ci este o altă formă prin care poți susține jurnalismul independent făcut de Recorder.
CAPTURE

Festivalul lampioanelor în New Taipei, Taiwan, 27 februarie 2026. Foto: EPA/Agerpres
FWD. Pe repede-nainte
Ne verifică la cărbune. Comisia Europeană nu crede că România chiar a închis centralele pe cărbune pe care le-a raportat la Bruxelles. Se cer informații clare că acolo nu se mai produce energie electrică — altfel, riscăm să pierdem 1 miliard de euro din PNRR.
Sare din groapă. Primăria Capitalei a dat vina pe sarea aruncată pe străzi pentru gropile apărute după zăpadă. Că doar n-o să fie din cauza calității asfaltului turnat.
Nave noi abandonate. 45 de milioane de euro au costat două nave noi cumpărate de către Inspectoratul General pentru situații de urgență, în 2022. După inaugurarea cu fast, stau abandonate în Șantierul Naval Mangalia, din lipsă de marinari.
Planeta Pandele. Metropola TV, televiziunea controlată de primarul din Voluntari, Florentin Pandele, a tocat peste 20 de milioane de euro din bani publici, în cinci ani.
Doza de optimism
O teorie bazată pe studii recente sugerează că autismul ar putea fi prevenit prin intervenții care încep înainte de concepție și continuă în primii doi ani de viață ai copilului.
În Olanda, mamele care nasc beneficiază de sprijinul unei îngrijitoare specializate, care ajută cu tot ce e nevoie în primele săptămâni după naștere.
După mai bine de 144 de ani, exteriorul catedralei Sagrada Familia din Barcelona a fost finalizat.
SHUFFLE. Recomandări
DE VĂZUT. Trupa U2 a lansat un scurtmetraj filmat pe frontul din Ucraina, cu ocazia împlinirii a patru ani de la începutul invaziei ruse.
DE VĂZUT. Un eseu video care explică de ce videoclipurile scurte, un format creat de TikTok și preluat de majoritatea platformelor sociale, ne țin captivi în telefon.
DE VĂZUT. Cum a ajuns Giorgia Meloni din rândul tinerilor admiratori ai lui Mussolini, pe culoarele puterii în Europa. Un documentar ARTE care ne lămurește și de unde vine pasiunea extremei drepte pentru „Stăpânul inelelor”, de unde a plagiat și Călin Georgescu.
DE VĂZUT. Întrebarea de la care pornește acest episod din „Politică la minut by Recorder” este: „Rezolvă interzicerea rețelelor de socializare problemele tinerilor din România?”. Răzvan Petri și Vlad Adamescu propun o analiză care să ofere o înțelegere aprofundată a generației Z (cei născuți în perioada 1997-2012), din care fac și ei parte.
PAUSE. Pauza de carte
Jurnalistul și scriitorul Andrei Crăciun, unul dintre oamenii care au pus umărul la lansarea proiectului Recorder, vine, săptămânal, cu o recomandare de carte.

De când au murit Ismail Kadare și Milan Kundera, scriitorul meu preferat din partea noastră de lume a rămas Gheorghi Gospodinov.
Sunt pe jumătate bulgar, nu am ascuns niciodată acest amănunt biografic, dar asta nu mă explică.
Nu am ascultat niciodată vreo chemare a tribului, nici românesc, nici bulgăresc, nici altminteri.
Îmi place Gospodinov pentru că are curajul esențial în literatură de a se duce foarte departe în ficțiune, de a rupe punțile cu realitatea imediată.
Gospodinov înfruntă necunoscutul cu detașare și umor. Sunt rari scriitorii din mileniul al III-lea care să scrie pagini mai încărcate de sens și în același timp mai comice decât Gospodinov. De fapt, eu nu știu niciunul.
„Refugiul timpului” a plecat dintr-o suferință. Un bolnav de Alzheimer în familie. Dar ce reușește să facă Gospodinov cu această clinică a trecutului în care bolnavii își alină suferința și vin și oamenii sănătoși, ca să scape de prezentul insuportabil, ține de un talent aparte.
Gospodinov e un mag de talia Saramago. Fiecare an care trece și în care Gospodinov nu primește Premiul Nobel pentru Literatură mi se pare un an pierdut pentru literatură. Gaustin al lui e un personaj cum nu sunt multe în toată istoria scrisului pe pământ.
Gheorghi Gospodinov a fost scriitorul pe care l-am citit cu cel mai mare folos în 2025: „Fizica tristeții”, „Refugiul timpului”, „Un roman natural”, „Și alte povestiri” – toate m-au încântat și m-au lăsat cu aceeași dorință teribilă de a încerca, la rândul meu, să scriu.
Așa măsor cât de bună este o carte: cât de mult îmi stârnește dorința de a încerca să spun și eu, altfel, o poveste.
Fiecare carte a lui Gospodinov m-a lăsat turbând de această nevoie de a mă refugia în ficțiune. Bulgarul e un scriitor fantastic!
POWER OFF
Prima generație din SUA care a studiat de pe laptopuri în loc de manuale este mai slab pregătită decât cea a părinților
Șapte semne surprinzătoare că o căsnicie este pe cale să se destrame
Tot mai mulți psihoterapeuți testează sesiunile de terapie în aer liber
Vegetarienii au un risc semnificativ mai scăzut pentru cinci tipuri de cancer
Este mai bine să parchezi cu spatele sau cu fața?
Cele mai convenabile city-break-uri europene pentru mini-vacanța de Paște
👋 Dacă îți place newsletterul Recorder, spune-le și altora despre el.
Poți da mai departe acest link: recorder.ro/newsletter
📬 Nu mai ai răbdare până la următoarea ediție?
Urmărește podcastul Știrile Zilei pe Youtube sau abonează-te la canalul de WhatsApp.
💬 Ai o întrebare pentru noi sau vrei să ne lași feedback?
Dă reply la acest email.




